32 Îngerul Domnului l-a întrebat: – De ce ți-ai bătut măgărița de trei ori? Eu am ieșit ca să-ți stau împotrivă, căci calea ta este una nechibzuită înaintea Mea.
33 Măgărița M-a văzut și s-a abătut de trei ori dinaintea Mea. Dacă nu s-ar fi abătut, te-aș fi ucis cu siguranță, dar pe ea aș fi cruțat-o.
34 Balaam I-a răspuns Îngerului Domnului : – Am păcătuit căci nu am știut că stăteai împotriva mea în mijlocul drumului. Dacă ceea ce fac este un lucru rău în ochii Tăi, mă voi întoarce.
35 Îngerul Domnului i-a zis lui Balaam: – Du-te cu oamenii aceștia, dar să le vorbești doar cuvintele pe care ți le voi spune Eu. Astfel Balaam a mers mai departe cu conducătorii lui Balak.
36 Când Balak a auzit că vine Balaam, i-a ieșit în întâmpinare în cetatea moabită de la hotarul Arnonului, la capătul teritoriului lui.
37 Balak i-a zis lui Balaam: – N-am trimis eu oare să te cheme la mine? De ce nu ai venit? Oare nu sunt eu în stare să te umplu de slavă?
38 – Iată-mă, am venit, i-a răspuns Balaam, dar oare voi putea să vorbesc ceva? Trebuie să spun doar cuvântul pe care mi-l va pune Dumnezeu în gură.