18 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Gad; au fost numărați patruzeci de mii cinci sute de bărbați.
19 Fiii lui Iuda au fost Er și Onan; dar atât Er, cât și Onan au murit în Canaan.
20 Urmașii lui Iuda, potrivit clanurilor lor, erau: prin Șela, clanul șelaniților; prin Pereț, clanul perețiților; prin Zerah, clanul zerahiților.
21 Urmașii lui Pereț au fost: prin Hețron, clanul hețroniților; prin Hamul, clanul hamuliților.
22 Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Iuda; au fost numărați șaptezeci și șase de mii cinci sute de bărbați.
23 Urmașii lui Isahar, potrivit clanurilor lor, erau: prin Tola, clanul tolaiților; prin Puia, clanul puiților.
24 prin Iașub, clanul iașubiților; prin Șimron, clanul șimroniților.