13 Să aduceți ca ardere de tot o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută Domnului , din treisprezece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an, toți fără meteahnă.
14 Darul de mâncare să fie adus din făină aleasă, amestecată cu ulei: trei zecimi de efă alături de fiecare din cei treisprezece viței, două zecimi alături de fiecare din cei doi berbeci
15 și o zecime alături de fiecare din cei paisprezece miei.
16 Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea de tot continuă, darul de mâncare și jertfa de băutură.
17 A doua zi să aduceți doisprezece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an, toți fără meteahnă.
18 Împreună cu vițeii, berbecii și mieii să aduceți și darul de mâncare și jertfele de băutură potrivit măsurilor stabilite.
19 Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea de tot continuă, darul de mâncare și jertfele de băutură.