20 Iar fiii lui Merari, potrivit clanurilor lor: Mahli și Muși. Acestea sunt clanurile leviților, potrivit familiilor lor.
21 Din Gherșon provin clanul lui Libni și clanul lui Șimei; acestea alcătuiesc clanurile gherșoniților.
22 Cei ieșiți la numărătoare, după ce au fost numărați toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, erau în număr de șapte mii cinci sute.
23 Clanurile gherșoniților își făceau tabăra în spatele Tabernaculului, în partea de apus.
24 Căpetenia familiilor gherșoniților era Eliasaf, fiul lui Lael.
25 Responsabilitatea fiilor lui Gherșon în Cortul Întâlnirii era să aibă grijă de Tabernacul, de cort cu acoperitoarea lui, de draperia de la intrarea în Cortul Întâlnirii,
26 de draperiile curții, de draperia de la intrarea în curtea dimprejurul Tabernaculului și a altarului și de funii.