30 Căpetenia familiilor din clanurile chehatiților era Elițafan, fiul lui Uziel.
31 Responsabilitatea lor era să aibă grijă de chivot, masă, sfeșnic, altare, de uneltele Lăcașului cu care preoții își făceau slujba și de draperie.
32 Căpetenia conducătorilor leviților era Elazar, fiul preotului Aaron; el îi supraveghea pe cei care aveau grijă de Lăcaș.
33 Din Merari provin clanul lui Mahli și clanul lui Muși; acestea alcătuiesc clanurile lui Merari.
34 Cei ieșiți la numărătoare, după ce au fost numărați toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, erau șase mii două sute de bărbați.
35 Căpetenia familiilor din clanurile lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihail. Ei își făceau tabăra în partea de nord a Tabernaculului.
36 Responsabilitatea dată fiilor lui Merari era să aibă grijă de scândurile Tabernaculului, de drugi, stâlpi, piedestale și de toate uneltele ce țin de ele;