11 „Pentru că nu M-au urmat din toată inima lor, nici un bărbat peste douăzeci de ani care a ieșit din Egipt nu va vedea țara pe care am promis-o prin jurământ lui Avraam, Isaac și Iacov,
12 în afară de Caleb, fiul chenizitului Iefune, și Iosua, fiul lui Nun, căci ei L-au urmat din toată inima pe Domnul.“
13 Atunci s-a aprins mânia Domnului împotriva lui Israel și i-a făcut să rătăcească în pustie timp de patruzeci de ani, până când toată generația care făcuse rău înaintea Lui a murit.
14 Și iată că acum vă ridicați voi, copii de păcătoși, și luați locul părinților voștri ca să aprindeți și mai tare mânia Domnului împotriva lui Israel.
15 Dacă vă întoarceți de la El, El va părăsi iarăși pe poporul Său în pustie, iar cauza distrugerii lor veți fi voi.
16 Atunci ei s-au apropiat de Moise și i-au zis: – Vom zidi aici țarcuri pentru turmele noastre și cetăți pentru copiii noștri.
17 Apoi ne vom înarma în grabă și vom merge înaintea israeliților până îi vom duce pe fiecare la locul lui. În acest timp copiii noștri vor locui în cetăți fortificate pentru a fi protejați de locuitorii țării.