39 de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani. Cei ce erau în stare să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii,
40 numărați potrivit clanurilor și familiilor lor, au fost două mii șase sute treizeci de oameni.
41 Aceștia au fost cei ieșiți la numărătoare din clanurile gherșoniților, toți aceia care puteau să slujească la Cortul Întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului.
42 După aceea, au fost numărați cei din clanurile fiilor lui Merari, potrivit clanurilor și familiilor lor,
43 de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani. Cei ce erau în stare să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii,
44 numărați potrivit clanurilor lor, au fost trei mii două sute de oameni.
45 Aceștia au fost cei ieșiți la numărătoare din clanurile fiilor lui Merari, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată prin Moise.