16 Preotul să le aducă înaintea Domnului , împreună cu jertfa lui pentru păcat și arderea lui de tot.
17 Să aducă și berbecul ca jertfă de pace în cinstea Domnului alături de coșul cu azime; de asemenea, preotul va trebui să aducă și darul lui de mâncare și jertfa lui de băutură.
18 Apoi nazireul va trebui să-și radă capul consacrat Domnului la intrarea Cortului Întâlnirii, să ia părul capului său care a fost consacrat și să-l pună pe foc, sub jertfele de pace.
19 Preotul va trebui să ia unul din membrele din față ale berbecului, după ce a fiert, precum și o turtă nedospită din coș și o azimă și să le pună în mâinile nazireului, după ce acesta și-a ras capul consacrat Domnului.
20 Preotul să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului. Acestea sunt sfinte și aparțin preotului, împreună cu pieptul adus ca jertfă legănată și spata adusă ca jertfă prin ridicare. După aceea nazireul va putea să bea vin.
21 Aceasta este legea pentru nazireul care face un jurământ. Așa trebuie să-și aducă el jertfa Domnului pentru nazireatul său, în afară de ceea ce poate dărui de la sine. Să facă potrivit cu jurământul pe care l-a făcut, urmând legea nazireatului său.»“
22 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: