29 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Eliab, fiul lui Helon.
30 În a patra zi, Elițur, fiul lui Ședeur, conducătorul fiilor lui Ruben, a adus ca jertfă:
31 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;
32 o farfurie de aur cântărind zece șecheli, plină cu tămâie;
33 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;
34 un țap ca jertfă pentru păcat,
35 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Elițur, fiul lui Ședeur.