21 Și ei l-au întrebat: „Dar cine ești? Ești Ilie?“ Și el a zis: „Nu sînt!“ „Ești proorocul?“ Și el a răspuns: „Nu!“
22 Atunci i-au zis: „Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celorce ne-au trimes. Ce zici tu despre tine însuți?“
23 „Eu“, a zis el, „sînt glasul celuice strigă în pustie: «Neteziți calea Domnului», cum a zis proorocul Isaia.“
24 Trimeșii erau din partea Fariseilor.
25 Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?“
26 Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoașteți.
27 El este Acela care vine după mine, – și care este înaintea mea; eu nu sînt vrednic să-I desleg cureaua încălțămintelor Lui.“