28 Aceste lucruri s’au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
30 El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.
31 Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.“
32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El.
33 Eu nu-L cunoșteam; dar Celce m’a trimes să botez cu apă, mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul pogorîndu-Se și oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfînt.»
34 Și eu am văzut lucrul acesta, și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.“