40 Unul din cei doi, cari auziseră cuvintele lui Ioan și merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41 El, cel dintîi, a găsit pe fratele său Simon, și i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia“ (care, tîlmăcit însemnează Hristos).
42 Și l-a adus la Isus. Isus l-a privit, și i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa“, (care, tîlmăcit, însemnează Petru).
43 A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galilea, și a găsit pe Filip. Și i-a zis: „Vino după Mine.“
44 Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și a lui Petru.
45 Filip a găsit pe Natanael, și i-a zis: „Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege, și proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.
46 Natanael i-a zis: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?“ „Vino și vezi!“ i-a răspuns Filip.