8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9 Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
10 El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11 A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit.
12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
13 născuți nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14 Și Cuvîntul S’a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. –