39 De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:
40 „Le-a orbit ochii, și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.“
41 Isaia a spus aceste lucruri cînd a văzut slava Lui, și a vorbit despre El.
42 Totuș, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă.
43 Căci au iubit mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu.
44 Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M’a trimes pe Mine.
45 Și cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M’a trimes pe Mine.