17 Dumnezeu, în adevăr, n’a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
18 Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a și fost judecat, pentrucă n’a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
19 Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.
20 Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
21 Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.“
22 După aceea Isus, și ucenicii Lui, a venit în ținutul Iudeii; și stătea acolo cu ei și boteza.
23 Ioan boteza și el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; și oamenii veneau ca să fie botezați.