14 După aceea, Isus l-a găsit în Templu, și i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întîmple ceva mai rău.“
15 Omul acela s’a dus, și a spus Iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.
16 Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus, și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.
17 Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează pînă acum; și Eu de asemenea lucrez.“
18 Tocmai de aceea căutau și mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă deslega ziua Sabatului, dar și pentrucă zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, și Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.
19 Isus a luat din nou cuvîntul, și le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic dela Sine; El nu face decît ce vede pe Tatăl făcînd; și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai.
20 Căci Tatăl iubește pe Fiul, și-I arată tot ce face; și-I va arăta lucrări mai mari decît acestea, ca voi să vă minunați.