24 Cînd au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s’au suit și ele în corăbiile acestea, și s’au dus la Capernaum să caute pe Isus.
25 Cînd L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învățătorule, cînd ai venit aici?“
26 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutați nu pentrucă ați văzut semne, ci pentrucă ați mîncat din pînile acelea, și v’ați săturat.
27 Lucrați nu pentru mîncarea peritoare, ci pentru mîncarea, care rămîne pentru viața vecinică, și pe care v’o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuș Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui.“
28 Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvîrșim lucrările lui Dumnezeu?“
29 Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela, pe care L-a trimes El.“
30 „Ce semn faci Tu, deci“, I-au zis ei, „ca să-l vedem, și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?