28 Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvîrșim lucrările lui Dumnezeu?“
29 Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela, pe care L-a trimes El.“
30 „Ce semn faci Tu, deci“, I-au zis ei, „ca să-l vedem, și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?
31 Părinții noștri au mîncat mană în pustie, după cum este scris: «Le-a dat să mănînce pîne din cer.“
32 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v’a dat pînea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pîne din cer;
33 căci Pînea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, și dă lumii viața“.
34 „Doamne“, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pîne.“