16 Și le-a spus pilda aceasta: „Țarina unui om bogat rodise mult.
17 Și el se gîndea în sine, și zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.»
18 «Iată», a zis el, «ce voi face: îmi voi strica grînarele, și voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile și toate bunătățile mele;
19 și voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunătăți strînse pentru mulți ani; odihnește-te, mănîncă, bea și veselește-te!»
20 Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile, pe cari le-ai pregătit, ale cui vor fi?»
21 Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.“
22 Isus a zis apoi ucenicilor săi: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați, cu privire la viața voastră, gîndindu-vă ce veți mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veți îmbrăca.