1 S’au sculat toți, și au dus pe Isus înaintea lui Pilat.
2 Și au început să-L pîrască, și să zică: „Pe omul acesta l-am găsit ațîțînd neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, și zicînd că el este Hristosul, Împăratul.“
3 Pilat L-a întrebat: „Ești Tu Împăratul Iudeilor?“ „Da“, i-a răspuns Isus, „sînt.“
4 Pilat a zis preoților celor mai de seamă și noroadelor: „Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.“
5 Dar ei stăruiau și mai mult, și ziceau: „Întărîtă norodul, și învață pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, pînă aici.“
6 Cînd a auzit Pilat de Galilea, a întrebat dacă omul acesta este Galilean.
7 Și cînd a aflat că este de supt stăpînirea lui Irod, L-a trimes la Irod, care se afla și el în Ierusalim în zilele acelea.
8 Irod, cînd a văzut pe Isus, s’a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; și nădăjduia să-L vadă făcînd vreo minune.
9 I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic.
10 Preoții cei mai de seamă și cărturarii stăteau acolo, și-L pîrau cu înferbîntare.
11 Irod, cu ostașii lui de pază, se purtau cu El cu dispreț; și, dupăce și-a bătut joc de El, și L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimes înapoi la Pilat.
12 În ziua aceea, Irod și Pilat s’au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiți între ei mai înainte.
13 Pilat a strîns pe preoții cei mai de seamă, pe fruntași și pe norod,
14 și le-a zis: „Mi-ați adus înainte pe omul acesta ca pe unul care ațîță norodul la răscoală. Și iată că, dupăce l-am cercetat cu deamăruntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de cari-l pîrîți.
15 Nici Irod nu i-a găsit nici o vină, căci ni l-a trimes înapoi; și iată că omul acesta n’a făcut nimic vrednic de moarte.
16 Eu deci, după ce voi pune să-l bată, îi voi da drumul.“
17 La fiecare praznic al Paștelor, Pilat trebuia să le slobozească un întemnițat.
18 Ei au strigat cu toții într’un glas: „La moarte cu omul acesta, și slobozește-ne pe Baraba!“
19 Baraba fusese aruncat în temniță pentru o răscoală, care avusese loc în cetate, și pentru un omor.
20 Pilat le-a vorbit din nou, cu gînd să dea drumul lui Isus.
21 Dar ei au strigat: „Răstignește-L, răstignește-L!“
22 Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n’am găsit nici o vină de moarte în El. Așa că, dupăce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.“
23 Dar ei strigau în gura mare, și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoților celor mai de seamă au biruit.
24 Pilat a hotărît să li se împlinească cererea.
25 Le-a slobozit pe celce fusese aruncat în temniță pentru răscoală și omor, și pe care-l cereau ei; iar pe Isus L-a dat în mînile lor, ca să-și facă voia cu El.
26 Pe cînd Îl duceau să-L răstignească, au pus mîna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea dela cîmp; și i-au pus crucea în spinare, ca s’o ducă după Isus.
27 În urma lui Isus mergea o mare mulțime de norod și femei, cari se boceau, își băteau pieptul, și se tînguiau după El.
28 Isus S’a întors spre ele, și a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plîngeți pe Mine; ci plîngeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri.
29 Căci iată vor veni zile, cînd se va zice: «Ferice de cele sterpe, ferice de pîntecele cari n’au născut, și de țîțele cari n’au alăptat!»
30 Atunci vor începe să zică munților: «Cădeți peste noi!» Și dealurilor: «Acoperiți-ne!»
31 Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?“
32 Împreună cu El duceau și pe doi făcători de rele, cari trebuiau omorîți împreună cu Isus.
33 Cînd au ajuns la locul, numit „Căpățîna“, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stînga.
34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“ Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgînd la sorți.
35 Norodul stătea acolo și privea. Fruntașii își băteau joc de Isus, și ziceau: „Pe alții i-a mîntuit; să Se mîntuiască pe Sine însuș, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.“
36 Ostașii de asemenea își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oțet,
37 și-I ziceau: „Dacă ești Tu Împăratul Iudeilor, mîntuiește-Te pe Tine însuți!“
38 Deasupra Lui era scris cu slove grecești, latinești și evreești: „Acesta este Împăratul Iudeilor.“
39 Unul din tîlharii răstigniți Îl batjocorea, și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mîntuiește-Te pe Tine însuți, și mîntuiește-ne și pe noi!“
40 Dar celalt l-a înfruntat, și i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești supt aceeaș osîndă?
41 Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n’a făcut nici un rău.“
42 Și a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ți aminte de mine, cînd vei veni în Împărăția Ta!“
43 Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.“
44 Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s’a făcut întunerec peste toată țara, pînă la ceasul al nouălea.
45 Soarele s’a întunecat, și perdeaua dinlăuntrul Templului s’a rupt prin mijloc.
46 Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mînile Tale Îmi încredințez duhul!“ Și cînd a zis aceste vorbe Și-a dat duhul.
47 Sutașul, cînd a văzut ce se întîmplase, a slăvit pe Dumnezeu, și a zis: „Cu adevărat, omul acesta era neprihănit!“
48 Și tot norodul, care venise la priveliștea aceea, cînd a văzut cele întîmplate, s’a întors, bătîndu-se în piept.
49 Toți cunoscuții lui Isus și femeile, cari-L însoțiseră din Galilea, stăteau departe, și se uitau la cele ce se petreceau.
50 Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun și evlavios,
51 care nu luase parte la sfatul și hotărîrea celorlalți. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu.
52 Omul acesta s’a dus la Pilat, și a cerut trupul lui Isus.
53 L-a dat jos de pe cruce, L-a înfășurat într’o pînză de in, și L-a pus într’un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.
54 Era ziua Pregătirii, și începea ziua Sabatului.
55 Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoțit pe Iosif; au văzut mormîntul și felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,
56 s’au întors, și au pregătit miresme și miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s’au odihnit, după Lege.