1 Într’o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntașii Fariseilor, ca să prînzească. Fariseii Îl pîndeau de aproape.
2 Și înaintea Lui era un om bolnav de dropică.
3 Isus a luat cuvîntul, și a zis învățătorilor Legii și Fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?“
4 Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mînă pe omul acela, l-a vindecat, și i-a dat drumul.
5 Pe urmă, le-a zis: „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fîntînă, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?“
6 Și n’au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe.
7 Apoi, cînd a văzut că cei poftiți la masă alegeau locurile dintîi, le-a spus o pildă. Și le-a zis:
8 „Cînd ești poftit de cineva la nuntă, să nu te așezi la masă în locul dintîi; ca nu cumva, printre cei poftiți de el, să fie altul mai cu vază decît tine,
9 și cel ce te-a poftit și pe tine și pe el, să vină să-ți zică: «Dă locul tău omului acestuia.» Atunci, cu rușine, va trebui să iei locul de pe urmă.
10 Ci, cînd ești poftit, du-te și așează-te în locul cel mai depe urmă; pentruca, atunci cînd va veni cel ce te-a poftit, să-ți zică: «Prietene, mută-te mai sus.» Lucrul acesta îți va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine.
11 Căci oricine se înalță, va fi smerit; și cine se smerește, va fi înălțat.“
12 A zis și celui ce-L poftise: „Cînd dai un prînz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei la rîndul lor pe tine, și să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.
13 Ci, cînd dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi.
14 Și va fi ferice de tine, pentrucă ei n’au cu ce să-ți răsplătească; dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.“
15 Unul din ceice ședeau la masă cu El, cînd a auzit aceste vorbe, I-a zis; „Ferice de acela care va prînzi în Împărăția lui Dumnezeu!“
16 Și Isus i-a răspuns: „Un om a dat o cină mare, și a poftit pe mulți.
17 La ceasul cinei, a trimes pe robul său să spună celor poftiți: «Veniți, căci iată că toate sînt gata.»
18 Dar toți, parcă fuseseră vorbiți, au început să se desvinovățească. Cel dintîi i-a zis: «Am cumpărat un ogor, și trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierți.»
19 Un altul a zis: «Am cumpărat cinci părechi de boi și mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog.»
20 Un altul a zis: «Tocmai acum m’am însurat, și de aceea nu pot veni.»
21 Cînd s’a întors robul, a spus stăpînului său aceste lucruri. Atunci stăpînul casei s’a mîniat, și a zis robului său: «Du-te degrab în piețele și ulițele cetății, și adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi și șchiopi.»
22 La urmă, robul a zis: «Stăpîne, s’a făcut cum ai poruncit, și tot mai este loc.»
23 Și stăpînul a zis robului: «Ieși la drumuri și la garduri, și pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa.
24 Căci vă spun că niciunul din cei poftiți, nu va gusta din cina mea.“
25 Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S’a întors, și le-a zis:
26 „Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăș viața sa, nu poate fi ucenicul Meu.
27 Și oricine nu-și poartă crucea, și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.
28 Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întîi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfîrșească?
29 Pentruca nu cumva, dupăce i-a pus temelia, să nu-l poată sfîrși, și toți ceice-l vor vedea, să înceapă să rîdă de el,
30 și să zică: «Omul acesta a început să zidească, și n’a putut isprăvi.»
31 Sau care împărat, cînd merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întîi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celuice vine împotriva lui cu douăzeci de mii?
32 Altfel, pe cînd celalt împărat este încă departe, îi trimete o solie să ceară pace.
33 Tot așa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.
34 Sarea este bună; dar dacă sarea își pierde gustul ei de sare, prin ce i se va da înapoi gustul acesta?
35 Atunci nu mai este bună nici pentru pămînt, nici pentru gunoi, ci este aruncată afară. Cine are urechi de auzit, să audă.“