46 stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă, și în ceasul în care nu știe, și-l va tăia în bucăți; și soarta lui va fi soarta celor necredincioși în lucrul încredințat lor.
47 Robul acela, care a știut voia stăpînului său, și nu s’a pregătit deloc, și n’a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.
48 Dar cine n’a știut-o, și a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puține lovituri. Cui i s’a dat mult, i se va cere mult; și cui i s’a încredințat mult, i se va cere mai mult.
49 Eu am venit să arunc un foc pe pămînt. Și ce vreau decît să fie aprins chiar acum!
50 Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, și cît de mult doresc să se îndeplinească!
51 Credeți că am venit să aduc pace pe pămînt? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă desbinare.
52 Căci, de acum înainte, din cinci, cari vor fi într’o casă, trei vor fi desbinați împotriva a doi, și doi împotriva a trei.