24 Căci vă spun că niciunul din cei poftiți, nu va gusta din cina mea.“
25 Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S’a întors, și le-a zis:
26 „Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăș viața sa, nu poate fi ucenicul Meu.
27 Și oricine nu-și poartă crucea, și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.
28 Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întîi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfîrșească?
29 Pentruca nu cumva, dupăce i-a pus temelia, să nu-l poată sfîrși, și toți ceice-l vor vedea, să înceapă să rîdă de el,
30 și să zică: «Omul acesta a început să zidească, și n’a putut isprăvi.»