5 Isus, cînd a ajuns la locul acela, Și-a ridicat ochii în sus, și i-a zis: „Zachee, dă-te jos de grabă, căci astăzi trebuie să rămîn în casa ta.“
6 Zacheu s’a dat jos în grabă, și L-a primit cu bucurie.
7 Cînd au văzut lucrul acesta, toți cîrteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!“
8 Dar Zacheu a stătut înaintea Domnului, și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor; și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.“
9 Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mîntuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam.
10 Pentrucă Fiul omului a venit să caute și să mîntuiască ce era pierdut.“
11 Pe cînd ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentrucă era aproape de Ierusalim, și ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată.