2 Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod.
3 Dar Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
4 Iuda s’a dus să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă și cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mînile lor.
5 Ei s’au bucurat, și au căzut la învoială să-i dea bani.
6 După ce le-a făgăduit că li-L va da în mîni, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mînile lor, fără știrea norodului.
7 Ziua praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paștele, a venit.
8 Și Isus a trimes pe Petru și pe Ioan, și le-a zis: „Duceți-vă de pregătiți-ne Paștele, ca să mîncăm.“