65 Și rosteau împotriva Lui multe alte batjocori.
66 Cînd s’a făcut ziuă, bătrînii norodului, preoții cei mai de seamă și cărturarii s’au adunat împreună, și au adus pe Isus în Soborul lor. Ei I-au zis:
67 „Dacă ești Tu Hristosul, spune-ne!“ Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veți crede;
68 și dacă vă voi întreba, nu-Mi veți răspunde, nici nu-Mi veți da drumul.
69 Deacum încolo, Fiul omului va ședea la dreapta puterii lui Dumnezeu.“
70 Toți au zis: „Ești Tu dar Fiul lui Dumnezeu?“ Și El le-a răspuns: „Așa cum o spuneți; da, sînt.“
71 Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înșine am auzit-o din gura Lui.“