16 Nimeni, dupăce a aprins o lumină, n’o acopere cu un vas, nici n’o pune supt pat, ci o pune într’un sfeșnic, pentruca ceice intră, să vadă lumina.
17 Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut și nu va veni la lumină.
18 Luați seama dar la felul cum ascultați; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n’are, i se va lua și ce i se pare că are.“
19 Mama și frații lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească, din pricina norodului.
20 Cineva I-a spus: „Mamă-Ta și frații Tăi stau afară, și vor să Te vadă.“
21 Dar El, drept răspuns, a zis: „Mama Mea și frații Mei sînt ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, și-l împlinesc.“
22 Într’una din zile, Isus S’a suit într’o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: „Haidem să trecem dincolo de lac.“ Și au plecat.