18 Luați seama dar la felul cum ascultați; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n’are, i se va lua și ce i se pare că are.“
19 Mama și frații lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească, din pricina norodului.
20 Cineva I-a spus: „Mamă-Ta și frații Tăi stau afară, și vor să Te vadă.“
21 Dar El, drept răspuns, a zis: „Mama Mea și frații Mei sînt ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, și-l împlinesc.“
22 Într’una din zile, Isus S’a suit într’o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: „Haidem să trecem dincolo de lac.“ Și au plecat.
23 Pe cînd vîsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s’a stîrnit un așa vîrtej de vînt, că se umplea corabia cu apă; și erau în primejdie.
24 Au venit la El, L-au deșteptat, și au zis: „Învățătorule, Învățătorule, perim.“ Isus S’a sculat, a certat vîntul și valurile înfuriate, cari s’au potolit: și s’a făcut liniște.