37 Tot norodul din ținutul Gherghesenilor a rugat pe Isus să plece dela ei, pentrucă îi apucase o mare frică. Isus S’a suit într’o corabie, și S’a întors.
38 Omul din care ieșiseră dracii, Îl ruga să-i dea voie să rămînă cu El. Dar Isus l-a trimes acasă, și i-a zis:
39 „Întoarce-te acasă, și povestește tot ce ți-a făcut Dumnezeu.“ El a plecat, și a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.
40 La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulțime, căci toți Îl așteptau.
41 Și iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaș al sinagogii. El s’a aruncat la picioarele lui Isus, și L-a rugat să vină pînă la el acasă;
42 pentrucă avea o singură copilă de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade.
43 Și era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge; ea își cheltuise toată averea cu doftorii, fără s’o fi putut vindeca vreunul.