1 „Domnul mi-a zis: «Chiar dacă Moise și Samuel s’ar înfățișa înaintea Mea, tot n’aș fi binevoitor față de poporul acesta. Izgonește-l dinaintea Mea, ducă-se!
2 Și dacă-ți vor zice: «Unde să ne ducem?» să le răspunzi: «Așa vorbește Domnul: «La moarte cei sortiți la moarte, la sabie cei sortiți săbiei, la foamete cei sortiți foametei, la robie, cei sortiți robiei!
3 Căci voi trimete împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să-i ucidă, cînii ca să-i sfîșie, păsările cerului și fiarele pămîntului, ca să-i mănînce și să-i nimicească.
4 Îi voi face de pomină pentru toate împărățiile pămîntului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, și pentru tot ce a făcut el în Ieruslim.
5 Căci cine să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plîngă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate?“
6 „M’ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi; de aceea Îmi întind mîna împotriva ta și te nimicesc: sînt sătul de milă.
7 Îi vîntur cu lopata, la porțile țării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s’au abătut dela căile lor.
8 Văduvele lor sînt mai multe de cît boabele de nisip din mare; peste mama tînărului, aduc un pustiitor ziua nameaza mare; fac să cadă deodată peste ea necazul și groaza.
9 Cea care născuse șapte fii tînjește, își dă sufletul; soarele ei apune cînd este încă ziuă: este roșie, acoperită de rușine. Pe cei ce mai rămîn, îi dau pradă săbiei înaintea vrăjmașilor lor, zice Domnul.“
10 „Vai de mine, mamă, că m’ai născut, pe mine, om de ceartă și de pricină pentru toată țara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, și totuș toți mă blastămă!
11 Domnul a răspuns: „Da, vei avea un viitor fericit; da, voi sili pe vrăjmaș să te roage, la vreme de nenorocire și la vreme de necaz!
12 Poate ferul să frîngă ferul dela miazănoapte și arama?
13 Averile și comorile tale le voi da pradă fără despăgubire, din pricina tuturor păcatelor tale, pe tot ținutul tău.
14 Te voi duce rob la vrăjmașul tău într’o țară, pe care n’o cunoști, căci focul mîniei Mele s’a aprins și arde peste voi!“
15 „Tu știi tot, Doamne! Adu-ți aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gîndește-Te că sufăr ocara din pricina Ta!
16 Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele, căci după Numele Tău sînt numit, Doamne, Dumnezeul oștirilor!
17 N’am șezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umplusei de mînie.
18 Pentruce nu mai contenește suferința mea? Pentruce mă ustură rana și nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înșelător, ca o apă, care seacă?“
19 „Deaceea așa vorbește Domnul: «Dacă te vei lipi iarăș de Mine, îți voi răspunde iarăș, și vei sta înaintea Mea; dacă vei despărți ce este de preț de ce este fără preț, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!
20 Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap și să te izbăvesc, zice Domnul.“
21 „Te voi izbăvi din mîna celor răi, și te voi scăpa din mîna asupritorilor.“