1 „O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrămi, aș plînge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu!
2 O! dac’aș avea un han de călători în pustie, aș părăsi pe poporul meu, și m’aș depărta de el! Căci toți sînt niște preacurvari și o ceată de mișei.“ –
3 „Au limba întinsă ca un arc și aruncă minciuna; și nu prin adevăr sînt ei puternici în țară; căci merg din răutate în răutate, și nu Mă cunosc, zice Domnul.“
4 „Fiecare să se păzească de prietenul lui, și să nu se încreadă în niciunul din frații săi; căci orice frate caută să înșele, și orice prieten umblă cu bîrfeli.
5 Se trag pe sfoară unii pe alții, și nu spun „adevărul; își deprind limba să mintă, și se trudesc să facă rău.“ –
6 „Locuința ta este în mijlocul fățărniciei, și, de fățarnici ce sînt, nu vor să Mă cunoască, – zice Domnul.“ –
7 „De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor: «Iată, îi voi topi în cuptor, și îi voi încerca. Căci cum aș putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?
8 Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun de cît minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, și în fundul inimii îi întind curse.
9 Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, să nu-mi răzbun Eu pe un asemenea popor?“
10 „Munții vreau să-i plîng și să gem pentru ei, pentru cîmpiile pustiite vreau să fac o jălanie; căci sînt arse de tot, și nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului și dobitoacele au fugit și au pierit. –
11 Voi face și Ierusalimul un morman de pietre, o vizuină de șacali, și cetățile lui Iuda le voi preface într’un pustiu fără locuitori.
12 Unde este omul înțelept care să înțeleagă aceste lucruri? Să spună acela, căruia i-a vorbit gura Domnului, pentruce este nimicită țara, arsă ca un pustiu pe unde nu mai trece nimeni?
13 Domnul zice: „Pentrucă au părăsit Legea Mea, pe care le-o pusesem înainte; pentrucă n’au ascultat glasul Meu, și nu l-au urmat;
14 ci au umblat după aplecările inimii lor, și au mers după Baali, cum i-au învățat părinții lor.“
15 „Deaceea, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin, și-i voi da să bea ape otrăvite.
16 Îi voi risipi printre niște neamuri pe cari nu le-au cunoscut nici ei, nici părinții lor, și voi trimite sabia în urma lor, pînă-i voi nimici.“
17 „Așa vorbește Domnul oștirilor: «Căutați, și chemați plîngătoarele să vină! Trimeteți la femeile iscusite, ca să vină!
18 Să se grăbească să facă o cîntare de jale asupra noastră ca să ne curgă lacrămile din ochi, și să curgă apa din pleoapele noastre!
19 Căci strigăte de jale se aud din Sion: «Cît sîntem de prăpădiți! Cît de jalnic sîntem acoperiți de rușine! Trebuie să părăsim țara, căci ne-au surpat locuințele!“ –
20 „Ascultați, femeilor, cuvîntul Domnului, și să prindă urechea voastră ce spune gura Lui! Învățați pe copiii voștri cîntece de jale, învățați-vă plîngeri unele pe altele!
21 Căci moartea s’a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărătești; a nimicit pe copii pe uliță, și pe tineri în piețe.“
22 „Spune: «Așa vorbește Domnul: «Trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca gunoiul pe cîmpii, cum cade înapoia secerătorului un snop, pe care nu-l strînge nimeni!“
23 „Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui.
24 Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sînt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pămînt! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.“
25 „Iată, vin zilele, zice Domnul, cînd voi pedepsi pe toți cei tăiați împrejur, cari nu sînt tăiați împrejur cu inima,
26 pe Egipteni, pe Iudei, pe Edomiți, pe Amoniți, pe Moabiți, pe toți cei ce își rad colțurile bărbii, pe cei ce locuiesc în pustie; căci toate neamurile sînt netăiate împrejur, și toată casa lui Israel are inima netăiată împrejur.“