Ieremia 3 VDC

1 „El zice: «Cînd se desparte un bărbat de nevastă-sa, pe care o părăsește, și ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N’ar fi chiar și țara aceea spurcată? și tu, ai curvit cu mulți ibovnici, și să te întorci iarăș la Mine? – zice Domnul.“ –

2 „Ridică-ți ochii spre înălțimi, și privește: unde n’ai curvit? Te țineai la drumuri, ca Arabul în pustie, și ai spurcat țara prin curviile tale și cu răutatea ta!

3 Măcar că ploile au fost oprite, și ploaia de primăvară a lipsit, totuș tu ți-ai păstrat fruntea de curvă, și n’ai vrut să ai rușine!

4 Acum, nu-i așa? strigi la Mine: «Tată! Tu ai fost Prietenul tinereții mele!»

5 Își va ținea El mînia pe vecie? «O va păstra El totdeuna?» Iată, așa ai vorbit, și totuș ai făcut lucruri nelegiuite, cît ai putut!“

6 „Domnul mi-a zis, pe vremea împăratului Iosia: «Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S’a dus pe orice munte înalt și supt orice copac verde, și a curvit acolo.

7 Eu ziceam că dupăce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s’a întors. Și sora ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta.

8 Și cu toate că a văzut că M’am despărțit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, și i-am dat cartea ei de despărțenie, totuș soru-sa, vicleana Iuda, nu s’a temut, ci s’a dus să curvească la fel.

9 Și astfel, prin necurăția ei strigătoare, Israel a spurcat țara, a preacurvit cu piatra și lemnul.

10 Cu toate acestea, vicleana Iuda, sora ei, nu s’a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie, zice Domnul.“

11 Domnul mi-a zis: «Necredincioasa Israel pare nevinovată față de vicleana Iuda.

12 Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte, și zi: Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul.“ „Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sînt milostiv, zice Domnul, și nu țin mînie pe vecie.

13 Recunoaște-ți numai nelegiuirea, recunoaște că ai fost necredincioasă Domnului, Dumnezeului tău, că ai alergat încoace și încolo la dumnezei străini, supt orice copac verde, și că n’ai ascultat glasul Meu, zice Domnul.“

14 „Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, zice Domnul; căci Eu sînt Stăpînul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr’o cetate, pe doi dintr-o familie, și vă voi aduce înapoi în Sion.

15 Vă voi da păstori după inima Mea, și vă vor paște cu pricepere și cu înțelepciune.

16 Cînd vă veți înmulți și veți crește în țară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legămîntului Domnului, și nu-i va mai veni nimănui în gînd, nu-și vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simți lipsa, și nici nu vor mai face altul.

17 În vremea aceea, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate neamurile se vor strînge la Ierusalim, în Numele Domnului, și nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.

18 În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel și vor veni împreună din țara dela miazănoapte, în țara pe care am dat-o în stăpînire părinților voștri.

19 Eu ziceam: «Cum să te pun printre copiii Mei, și să-ți dau o țară plăcută, o moștenire, podoabă între podoabele neamurilor? Mă gîndeam că Mă vei chema: «Tată!» Și nu te vei mai abate dela Mine.

20 Dar, cum este necredincioasă iubitului său o femeie, așa Mi-ați fost necredincioși voi, casa lui Israel, zice Domnul!“

21 „Un vuiet se aude pe înălțimi: sînt plînsetele și rugămințile de iertare ale copiilor lui Israel; căci și-au sucit calea, și au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor.

22 «Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, și vă voi ierta abaterile.» – «Iată-ne, venim la Tine, căci Tu ești Domnul, Dumnezeul nostru.»

23 «În adevăr, zădarnic se așteaptă mîntuire dela dealuri și dela mulțimea munților; în adevăr, în Domnul, Dumnezeul nostru, este mîntuirea lui Israel.

24 Idolii, dimpotrivă, au mîncat rodul muncii părinților noștri, din tinereța noastră, oile și boii lor, fiii și fiicele lor.

25 Să ne culcăm în rușinea noastră, și să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului nostru, noi și părinții noștri, din tinereța noastră și pînă în ziua de azi, și n’am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru.“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52