1 „Domnul mi-a zis: «Chiar dacă Moise și Samuel s’ar înfățișa înaintea Mea, tot n’aș fi binevoitor față de poporul acesta. Izgonește-l dinaintea Mea, ducă-se!
2 Și dacă-ți vor zice: «Unde să ne ducem?» să le răspunzi: «Așa vorbește Domnul: «La moarte cei sortiți la moarte, la sabie cei sortiți săbiei, la foamete cei sortiți foametei, la robie, cei sortiți robiei!
3 Căci voi trimete împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să-i ucidă, cînii ca să-i sfîșie, păsările cerului și fiarele pămîntului, ca să-i mănînce și să-i nimicească.
4 Îi voi face de pomină pentru toate împărățiile pămîntului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, și pentru tot ce a făcut el în Ieruslim.
5 Căci cine să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plîngă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate?“
6 „M’ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi; de aceea Îmi întind mîna împotriva ta și te nimicesc: sînt sătul de milă.
7 Îi vîntur cu lopata, la porțile țării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s’au abătut dela căile lor.