3 Căci așa vorbește Domnul despre fiii și fiicele cari se vor naște în locul acesta, despre mamele cari-i vor naște, și despre tații lor cari le vor da naștere în țara aceasta:
4 vor muri doborîți de boala rea. Nimeni nu-i va plînge, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pămînt; vor pieri de sabie și de foamete; și trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului și fiarelor pămîntului.“
5 „Căci așa vorbește Domnul: «Să nu intri în nici o casă de jale, să nu plîngi în ea, și nici să nu te bocești cu ei, căci Mi-am luat înapoi dela poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea și îndurarea Mea.
6 Și mari și mici, toți vor muri în țara aceasta, și nu vor fi îngropați: nimeni nu-i va plînge, nimeni nu-și va face tăieturi din pricina lor, și nu se va rade pentru ei.
7 Nimeni nu le va pune masa în timpul jălirii ca să-i mîngîie pentru cel mort; și nimeni nu le va întinde paharul mîngîierii pentru tatăl sau pentru mama lor.
8 Să nu intri nici într’o casă de petrecere, ca să te așezi cu ei, să mănînci și să bei.“
9 „Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi face să înceteze în locul acesta, supt ochii voștri și în zilele voastre, strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cîntecele mirelui și cîntecele miresei.“