5 „Așa vorbește Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijinește pe un muritor și își abate inima dela Domnul!
6 Căci este ca un nenorocit în pustie, și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într’un pămînt sărat și fără locuitori.
7 Binecuvîntat să fie omul, care se încrede în Domnul, și a cărui nădejde este Domnul!
8 Căci el este ca un pom sădit lîngă ape care-și întinde rădăcinile spre rîu; nu se teme de căldură, cînd vine, și frunzișul lui rămîne verde; în anul secetei, nu se teme, și nu încetează să aducă roadă.“
9 „Inima este nespus de înșelătoare și de desnădăjduit de rea; cine poate s’o cunoască?
10 „Eu, Domnul, cercetez inima, și cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.“
11 Ca o potîrnichie, care clocește niște ouă pe cari nu le-a ouat ea, așa este celce agonisește bogății pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, și la urmă nu este decît un nebun.