8 Dar dacă un popor sau o împărăție nu se va supune lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și nu-și va pleca grumazul supt jugul împăratului Babilonului, voi pedepsi pe poporul acela cu sabie, cu foamete și cu ciumă, zice Domnul, pînă îl voi nimici prin mîna lui.
9 De aceea, să n’ascultați pe proorocii voștri, pe ghicitorii voștri, pe visătorii voștri, pe cititorii voștri în stele, și pe vrăjitorii voștri, cari vă zic: «Nu veți fi supuși împăratului Babilonului!»
10 Căci ei vă proorocesc minciuni, ca să fiți depărtați din țara voastră, ca să vă izgonesc și să pieriți.
11 Dar pe poporul care își va pleca grumazul supt jugul împăratului Babilonului, și care-i va fi supus, îl voi lăsa în țara lui, zice Domnul, ca s’o lucreze și să locuiască în ea.»
12 «Am spus întocmai aceleași lucruri lui Zedechia, împăratul lui Iuda: «Plecați-vă grumazul supt jugul împăratului Babilonului, supuneți-vă lui și poporului lui, și veți trăi.
13 Pentruce să muriți, tu și poporul tău, de sabie, de foamete și de ciumă, cum a hotărît Domnul asupra poporului care nu se va supune împăratului Babilonului?
14 N’ascultați de cuvintele proorocilor cari vă zic: «Nu veți fi supuși împăratului Babilonului!» Căci ei vă proorocesc minciuni;