8 Proorocii, cari au fost înaintea mea și înaintea ta, din vremile străvechi, au proorocit război, foamete și ciumă împotriva unor țări puternice și unor împărății mari.
9 Dar, dacă un prooroc proorocește pacea, numai după împlinirea celor ce proorocește, se va cunoaște că este cu adevărat trimes de Domnul.“
10 Atunci proorocul Hanania a ridicat jugul de pe grumazul proorocului Ieremia și l-a sfărîmat.
11 Și Hanania a zis în fața întregului popor: „Așa vorbește Domnul: «Așa voi sfărîma, peste doi ani de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului!“ Proorocul Ieremia a plecat.
12 După ce a sfărîmat proorocul Hanania jugul de pe grumazul proorocului Ieremia, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel:
13 „Du-te, și spune lui Hanania: «Așa vorbește Domnul: «Ai sfărîmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fer!
14 Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Pun un jug de fer pe grumazul tuturor acestor neamuri, ca să fie subjugate de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și-i vor sluji, și-i dau chiar și fiarele cîmpului!“