25 Căci voi răcori sufletul însetat, și voi sătura orice suflet lihnit de foame.» –
26 La aceste lucruri m’am trezit, și am privit; și somnul îmi fusese dulce. –
27 «Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi însămînța casa lui Israel și casa lui Iuda cu o sămînță de oameni și o sămînță de dobitoace.
28 Și cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărîm, să-i nimicesc și să le fac rău, tot așa voi veghea asupra lor că să-i zidesc și să-i sădesc, zice Domnul.“
29 „În zilele acelea, nu se va mai zice: «Părinții au mîncat aguridă, și copiilor li s’au sterpezit dinții,»
30 ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om, care va mînca aguridă, i se vor sterpezi dinții!
31 „Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legămînt nou.