32 Nu ca legămîntul, pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, să-i scot din țara Egiptului, legămînt, pe care l-au călcat, măcarcă aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul.“
33 „Ci iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
34 Niciunul nu va mai învăța pe aproapele, sau pe fratele său, zicînd: «Cunoaște pe Domnul!» Ci toți Mă vor cunoaște, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.
35 „Așa vorbește Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rînduit luna și stelele să lumineze noaptea, care întărîtă marea și face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oștirilor:
36 Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, și neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!“
37 „Așa vorbește Domnul: «Dacă cerurile sus pot fi măsurate, și dacă temeliile pămîntului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda și Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.“
38 „Iată, vin zile, zice Domnul, cînd cetatea va fi zidită iarăș în cinstea Domnului, dela turnul lui Hananeel pînă la poarta unghiului.