1 Iată cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, în al zecilea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda. – Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nebucadnețar.
2 Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul, și proorocul Ieremia era închis în curtea temniței, care ținea de casa împăratului lui Iuda.
3 Zedechia, împăratul lui Iuda, pusese să-l închidă, și-i zisese: „Pentru ce proorocești, și zici: «Așa vorbește Domnul: «Iată, dau cetatea aceasta în mînile împăratului Babilonului, și o va lua;
4 Zedechia, împăratul lui Iuda, nu va scăpa de Haldei, ci va fi dat în mînile împăratului Babilonului, îi va vorbi gură către gură, și se vor vedea față în față.
5 Împăratul Babilonului va duce pe Zedechia la Babilon, unde va rămînea pînă cînd Îmi voi aduce Eu aminte de el, zice Domnul. Chiar dacă vă bateți împotriva Haldeilor, nu veți avea izbîndă.“
6 Ieremia a zis: „Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: