25 Și totuș, Doamne, Dumnezeule, Tu mi-ai zis: «Cumpără-ți un ogor cu argint, și pune și martori!»… cînd totuș cetatea este dată în mînile Haldeilor!“
26 Cuvîntul Domnului a vorbit atunci lui Ieremia, astfel:
27 „Iată, Eu sînt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?“
28 Deaceea, așa vorbește Domnul:„Iată, dau cetatea aceasta în mînile Haldeilor, și în mînile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și o va lua.
29 Haldeii, cari luptă împotriva cetății acesteia vor întra, îi vor pune foc, și o vor arde, împreună cu casele pe acoperișul cărora au adus tămîie lui Baal și au turnat jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie.
30 Căci copiii lui Israel și copiii lui Iuda n’au făcut din tinereța lor, de cît ce este rău înaintea Mea; copiii lui Israel numai M’au mîniat într’una cu lucrarea mînilor lor, zice Domnul.“
31 „Căci cetatea aceasta Îmi ațîță mînia și urgia, din ziua cînd s’a zidit și pînă azi; de aceea, vreau s’o iau dinaintea Feței Mele,