4 Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele cetății acesteia, și despre casele împăraților lui Iuda, cari vor fi surpate ca să facă loc pentru șanțurile de întărire și pentru săbii,
5 cînd vor înainta să lupte împotriva Haldeilor, și cînd se vor umplea cu trupurile moarte ale oamenilor, pe cari-i voi lovi în mînia Mea și în urgia Mea, și din pricina răutății cărora Îmi voi ascunde Fața de această cetate:
6 Iată, îi voi da vindecare și sănătate, îi voi vindeca, și le voi deschide un izvor bogat în pace și credincioșie.
7 Voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și pe prinșii de război ai lui Iuda și pe prinșii de război ai lui Israel, și-i voi așeza iarăș ca odinioară.
8 Îi voi curăți de toate nelegiuirile, pe cari le-au săvîrșit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin cari M’au supărat, și prin cari s’au răzvrătit împotriva Mea.
9 Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă și de slavă, printre toate neamurile pămîntului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămînea mirate și uimite de toată fericirea, și de toată propășirea pe care le-o voi da.“
10 Așa vorbește Domnul: „Se vor mai auzi iarăș în locul acesta despre care ziceți că este pustiu, că nu mai are oameni nici dobitoace, se vor mai auzi iarăș în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului, pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace,