8 Astfel, noi ascultăm tot ce ne-a poruncit Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru; nu bem vin toată viața noastră, nici noi, nici nevestele noastre, nici fiii, nici fiicele noastre;
9 nu zidim nici case ca locuințe pentru noi, și nu stăpînim nici vii, nici ogoare, nici pămînturi însămînțate:
10 ci locuim în corturi, și urmăm și împlinim tot ce ne-a poruncit tatăl nostru Ionadab.
11 Cînd s’a suit însă Nebucadnețar, împăratul Babilonului, împotriva țării acesteia, am zis: «Haidem, să fugim la Ierusalim, de oastea Haldeilor și de oastea Siriei.» Așa se face că acum locuim la Ierusalim.“
12 Atunci Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel:
13 „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Du-te și spune oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: «Nu voiți să luați învățătură ca să ascultați de cuvintele Mele? zice Domnul.
14 «Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sînt păzite; căci ei nu beau vin pînă în ziua de azi, și ascultă astfel de porunca tatălui lor. Iar Eu v’am vorbit, și de vreme și tîrziu, și nu M’ați ascultat!