1 Iată cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a dat drumul din Rama. Cînd a trimes să-l aducă, Ieremia era încă legat cu lanțuri, împreună cu toți prinșii de război din Ierusalim și din Iuda, cari aveau să fie duși în Babilon.
2 Căpetenia străjerilor a trimes să aducă pe Ieremia, și i-a zis: „Domnul, Dumnezeul tău, a vestit mai dinainte aceste nenorociri împotriva locului acestuia;
3 Domnul a adus și a împlinit ce spusese; și lucrurile acestea vi s’au întîmplat pentrucă ați păcătuit împotriva Domnului și n’ați ascultat glasul Lui.
4 Acum, iată, te izbăvesc astăzi din lanțurile, pe cari le ai la mîni; dacă vrei să vii cu mine la Babilon, vino, și voi îngriji de tine. Dar, dacă nu-ți place să vii cu mine la Babilon, nu veni. Iată, toată țara este înaintea ta, du-te unde vei crede, și unde-ți place să te duci!“
5 Însă fiindcă el zăbovea să răspundă, „Întoarce-te,“ a adăugat el, „la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, pe care l-a pus împăratul Babilonului peste cetățile lui Iuda, și rămîi cu el în mijlocul poporului; sau, du-te ori unde vei vrea să te duci!“ Căpetenia străjerilor i-a dat merinde și daruri, și i-a dat drumul.
6 Ieremia s’a dus la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Mițpa, și a rămas cu el în mijlocul poporului, care rămăsese în țară.