30 „Cunosc, zice Domnul, înfumurarea lui, lăudăroșeniile lui deșarte, și faptele lui de nimic.“
31 „De aceea gem pentru Moab, și mă jălesc pentru tot Moabul; oamenii suspină pentru cei din Chir-Heres.
32 Vie din Sibma, te plîng mai mult de cît Iaezerul; ramurile tale se întindeau dincolo de mare, se întindeau pînă la marea Iaezerului; dar pustiitorul s’a aruncat peste strîngerea roadelor tale și peste culesul viilor tale.
33 Și astfel, s’a dus bucuria și veselia din cîmpiile și din țara roditoare a Moabului.“ „Am secat vinul din teascuri – zice Domnul –; nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie; sînt strigăte de război, nu strigăte de bucurie.
34 Strigătele Hesbonului răsună pînă la Eleale, și glasul lor se aude pînă la Iahaț, dela Țoar pînă la Horonaim, pînă la Eglat-Șelișia; căci și apele Nimrimului sînt prefăcute în pustiu.
35 „Vreau s’o isprăvesc în Moab, zice Domnul, cu cel ce se suie pe înălțimile de jerfă, și aduce tămîie dumnezeului său.
36 De aceea îmi jălește inima ca un fluer pentru Moab, îmi jălește inima ca un fluer pentru oamenii din Chir-Heres pentrucă toate avuțiile pe cari le-au strîns, sînt perdute.