12 „Ei tăgăduiesc pe Domnul și zic: «Nu este El! Și nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia nici foametea.
13 Proroocii sînt vînt, și nu Dumnezeu vorbește în ei. Așa să li se facă și lor!“
14 „Deaceea așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor: «Pentrucă ați zis lucrul acesta, iată, Cuvîntul Meu îl fac foc în gura ta, și poporul acesta lemne, ca să-i ardă focul acesta.
15 Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel, – zice Domnul – un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n’o cunoști, și ale cărui vorbe nu le pricepi.
16 Tolba lui cu săgeți este ca un mormînt deschis; toți sînt niște viteji.
17 El îți va mînca secerișul și pînea, îți va mînca fiii și fiicele, îți va mînca oile și boii, îți va mînca via și smochinul; și îți va trece prin sabie cetățile întărite, în cari te încrezi.
18 Dar, și în zilele acelea, zice Domnul, – nu vă voi nimici de tot.