47 De aceea, iată, vin zile cînd voi pedepsi idolii Babilonului: atunci toată țara lui va fi acoperită de rușine, și toți morții lui vor cădea în mijlocul lui.
48 Cerurile și pămîntul cu tot ce cuprind ele, vor striga de bucurie asupra Babilonului, căci pustiitorii se vor arunca dela meazănoapte asupra lui, zice Domnul.“
49 „Chiar și Babilonul va cădea, o morți ai lui Israel, cum a făcut și el să cadă morții din toată țara.
50 Cei cari ați scăpat de sabie, plecați, nu zăboviți! Cei din pămntul depărtat, gîndiți-vă la Domnul, și Ierusalimul să fie în inimile voastre!“ –
51 „Ne rușinam, cînd auzeam ocara; ne ascundeam fețele de rușine, cînd au venit niște străini în sfîntul locaș al Casei Domnului.“
52 „De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, cînd îi voi pedepsi idolii, și în toată țara lui vor geme răniții.
53 Chiar dacă Babilonul s’ar înălța pînă la ceruri, chiar dacă ar face cu neputință de ajuns cetățuile lui cele înalte, tot voi trimete pe pustiitori împotriva lui, zice Domnul“…