51 „Ne rușinam, cînd auzeam ocara; ne ascundeam fețele de rușine, cînd au venit niște străini în sfîntul locaș al Casei Domnului.“
52 „De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, cînd îi voi pedepsi idolii, și în toată țara lui vor geme răniții.
53 Chiar dacă Babilonul s’ar înălța pînă la ceruri, chiar dacă ar face cu neputință de ajuns cetățuile lui cele înalte, tot voi trimete pe pustiitori împotriva lui, zice Domnul“…
54 Răsună strigăte din Babilon, și un mare prăpăd în țara Haldeilor.
55 Căci Domnul pustiește Babilonul, și face să-i înceteze zarva cea mare. Valurile pustiitorilor urlă ca niște ape mari, al căror vuiet tulburat se aude.
56 Da, pustiitorul se aruncă asupra lui, asupra Babilonului; vitejii Babilonului sînt prinși, și li se sfărîmă arcurile. Căci Domnul este un Dumnezeu care răsplătește! El va da negreșit fiecăruia plata cuvenită lui!
57 „Și anume, voi îmbăta pe voivozii și înțelepții lui, pe cîrmuitorii, pe căpeteniile și vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci, și nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oștirilor.“