22 deasupra lui era un coperiș de aramă, și înălțimea unui coperiș era de cinci coți; împrejurul coperișului era o rețea și rodii, toate de aramă; tot așa era și al doilea stîlp, și avea și el rodii.
23 Erau nouăzeci și șase de rodii de fiecare parte, și toate rodiile dimprejurul rețelei erau în număr de o sută.
24 Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei ușieri.
25 Și din cetate a luat pe un famen care avea supt poruncca lui pe oamenii de război, șapte oameni din ceice făceau parte din sfetnicii împăratului și cari au fost găsiți în cetate, apoi pe logofătul căpeteniei oștirii, care era însărcinat să scrie la oaste poporul din țară, și șasezeci de oameni din poporul țării, cari se aflau în cetate.
26 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat, și i-a dus la împăratul Babilonului la Ribla.
27 Împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorît la Ribla în țara Hamatului.Astfel a fost dus rob Iuda departe de țara lui.
28 Iată poporul pe care l-a dus Nebucadnețar în robie: în al șaptelea an: trei mii douăzeci și trei de Iudei;