1 «Fugiți, copii ai lui Beniamin, fugiți din mijlocul Ierusalimului, sunați din trîmbiță la Tecoa, ridicați un semn la Bet-Hacherem! Căci dela miază-noapte se vede venind o nenorocire și un mare prăpăd.
2 Pe frumoasa și supțirica fiică a Sionului, o nimicesc!
3 La ea vin păstorii cu turmele lor, își întind corturile în jurul ei, și își pasc fiecare partea lui.» –
4 «Pregătiți-vă s’o bateți! Haidem! Să ne suim ziua nameaza mare!»… Vai de noi, căci ziua scade, și umbrele de seară se lungesc.“
5 Haidem să ne suim noaptea! Și să-i dărîmăm casele împărătești!“ –
6 „Căci așa vorbește Domnul oștirilor: «Tăiați copaci, și ridicați șanțuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită; căci în mijlocul ei este numai apăsare.